Școala Altfel la Centrul de Zi Scufița Roșie

Școala Altfel la Centrul de Zi Scufița Roșie

Școala Atfel, a fost un bun prilej de a implica copiii de la Centrul de Zi “Scufița Roșie”, în activități extrașcolare, organizate în scopul de a-i motiva, de a petrece un timp plăcut și util împreună, precum și un bun prilej de învățare dar și de relaxare. Astfel, copiii au fost implicați în concursuri tematice și jocuri pentru a le stimula gândirea și creativitatea dar și pentru a-i învăța să socializeze și să lucreze în echipă. Un moment deosebit l-a constituit excursia organizată în Iași la Bojdeuca lui Ion Creangă. Copiii au ascultat cu atenție viața marelui povestitor, opera sa, au adresat întrebări și au fost surprinși plăcut și impresionați de cele văzute la muzeu. Tot în Săptămâna Altfel, ne-am bucurat de vizita copiilor de la Centrul de Zi ” Dumbrava Minunata”, acest moment fiind marcat cu bucurie și entuziasm prin vizitarea centrului. Copiii au socializat, au servit dulciuri și suc, au legat prietenii și au promis ca vor merge și ei în vizită la centrul de la Dumbrava.

-3
°
C
Max.:+2
Min.:-9