"Mai sigur în vacanță"
În data de 17 iulie, între orele 10.00 – 11.00, conform Programului cadru de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor și a Campaniei “Mai sigur în vacanță”, polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au organizat și desfășurat, împreună cu reprezentanții Centrului de Zi “Sfântul Nicolae” Lunca Cetățuii, o activitate educativ – preventivă, având ca beneficiari copiii înscriși la Centru.
În cadrul activității au fost abordate următoarele teme:
• Educația rutieră – principalele reguli de circulație ce trebuie respectate pentru a fi în siguranță în calitate de pieton, pasager sau biciclist;
• Comportamente adecvate pe timpul vacanței de vară – în spații publice, zone de agrement, în tabere și excursii – pentru a nu fi implicați în evenimente neplăcute.
Întâlnirea cu copiii a avut un caracter interactiv, iar informațiile și mesajele transmise de către polițiști au fost adecvate vârstei și nivelului de înțelegere al beneficiarilor.