ÎN ATENȚIA CETĂȚENILOR COMUNEI CIUREA
În prezent, problema câinilor fără stăpân de pe raza comunei Ciurea a luat amploare motiv pentru care cautăm soluții pentru diminuarea numărului acestora de pe străzi, fie prin capturarea acestora și transportarea în padocuri prin colaborarea cu Asociații specializate, cât și prin demararea unor campanii de informare, prevenire și constientizare a situației existente. Fie că ne place situația sau nu, fie că acceptăm sau nu realitatea, de înmultirea necontrolată a câinilor, suntem și noi ca cetățeni, direct răspunzători. Astfel, pentru a contribui în mod activ și pentru a susține eforturile depuse de autoritățile locale în gestionarea acestei probleme, noi ca și cetățeni ai comunei, în calitate de deținători/proprietari de câini avem atât drepturi cât și OBLIGAȚII, cum sunt cele de a asigura adăpostirea, hrănirea, îngrijirea, protecţia şi bunăstarea animalelor, precum și de a avea un comportament lipsit de brutalitate faţă de acestea, de a le asigura condiţiile elementare necesare scopului pentru care sunt crescute, de a nu le abandona şi / sau izgoni. Neîndeplinirea acestor obligații, conduce la sancționarea persoanelor raspunzătoare, conform prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor și ale OUG nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu amendă de la 3.000 lei la 12.000 lei De asemenea, vă facem cunoscut că hrănirea câinilor fără stăpân pe domeniul public este strict interzisă, întrucât astfel de acțiuni conduc la crearea unor grupuri de câini care pot deveni agresivi . Pentru informații suplimentare ne puteți contacta la nr.tel. 0752.259.941.