Cela NEAMȚU – “Domnița tapiseriei românești”

Cela NEAMȚU-"Domnița tapiseriei românești"

Pe data de 16 iulie 1941 s-a nascut Cela Neamtu. Piciorul Lupului este satul natal al talentatei artizane de cusaturi. ” Rădăcinile mele sunt adânc împlântate în solul natal. De câte ori simt nevoia să prind forţe noi, pentru o nouă lucrare, merg în satul în care m-am născut, așezat undeva printre colinele Iașului, la poalele unei păduri seculare. Pentru un artist climatul natal este esenţial, este seva existenţei și inspiraţiei lui.” In anul 1990 este aleasă membră a I.T.N.E.T. (International Textile Network). Creatiile Celei Neamtu se situeaza in perioda de avant a tapiseriei moderne nationale, dupa 1950. Ea a trecut de la situatia de creator de modele pentru imprimerie la cea de artist liber profesionist. Tapiseriile Celei Neamtu sunt prilej de bucurie pentru cel care le priveste sau le studiaza, descoperind ca dincolo de armonia formelor sau a culorilor se gaseste temeiul profund al spiritualitatii neamului din care se trage. Galeriile de Arta din Municipiului Iasi a fost gazda vernisajului expozitiei artistilor plastici in data de 23 mai 2017. Cu aceasta ocazie a fost lansat albumul „Tapiserie Cela Neamtu”. A fost decernat titlului de “Cetatean de onoare” din partea edilului Catalin Lupu al comunei Ciurea pentru “Maiastra” tapiseriei romanesti si a Diplomei de excelenta din partea primarului orasului Iasi, domnul Mihai Chirica, pentru contributia adusa la imbogatirea patrimoniului si prestigiului cultural al orasului nostru. Maestrii reprezentativi ai artelor plastice romanesti contemporane au depus efort, daruire si dragoste oferite urbei noastre si tuturor iesenilor

-3
°
C
Max.:+2
Min.:-9