Acord de parteneriat încheiat între Primăria comunei Ciurea şi Parohia “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”

Primăria comunei Ciurea a încheiat astăzi, 14.04.2025, un acord de parteneriat cu Parohia “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din satul Lunca Cetăţuii, acord de parteneriat ce presupune preluarea pe mijloacele media a Primăriei Ciurea, a materialelor redactate de Parohie cu scopul de a sprijini dezvoltarea spirituală, morală, socială și culturală a cititorilor și în special a tinerilor. Totodată, prin intermediul acestui acord încheiat pentru perioada 14 aprilie 2025 – 21 mai 2025, părțile se angajează să coopereze în vederea creării cadrului necesar pentru desfășurarea acestei activități educaționale și religioase, care să răspundă nevoilor educaționale și spirituale ale comunității interesate.

 

Concursul Național Catehetic – o punte spre descoperirea istoriei

și pentru mărturisirea credinței

            Pentru copiii și tinerii din Parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” – Lunca Cetățuii III, Protopopiatul Iași III, Postul Paștelui a debutat cu multe activități educative și muzicale pentru pregătirea Concursului Național Catehetic din acest an. Activitățile au fost realizate de membrii corului Prodromița înființat în toamna anului 2024, cu menirea de a înfrumuseța Sfânta Liturghie cu timbrul cristalin al vocilor de copii, la inițiativa părintelui paroh și sub coordonarea Asist. Univ. Dr. Mihaela Rusu.

             Proiectul a fost intitulat „Mărturisirea dreptei credințe – o moștenire de un secol pentru tinerii de astăzi”. Tema este una profundă, esențială și de actualitate ținând seama de societatea contemporană și de provocările ei.

            Acum 100 de ani românii au trăit un moment de afirmare națională, desăvârșit prin Marea Unire de la 1918, iar la puțin timp acest moment a fost dublat de întărirea vieții bisericești prin ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie. Astăzi tinerii nu mai sunt nevoiți să apere pământul și credința cu arma în mână, ci provocările sunt de altă natură, cum ar fi: secularizarea, superficialitatea, relativismul moral sau indiferența. Credința nu este istorie moartă sau o relicvă, ci ea este trăire vie și tezaur inestimabil și inepuizabil. Tinerii de astăzi trebuie să descopere pe de o parte datoria de nu rupe legătura credinței cu strămoșii noștri, iar pe de altă parte dorința de a fi sursă de inspirație pentru viitor.

            În acest duh am elaborat acest proiect format din trei cateheze, fiecare fiind redactată pentru grupa de vârstă căreia i s-a adresat. Cu toate acestea am avut în vedere să nu pierdem axa temei alese, punându-le astfel într-o cursivitate firească, ca și cum una a decurs din cealaltă. Scopul propus a vizat înțelegerea importanței ridicării la rang de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe, impactul și efectele pe termen lung ale acestui moment istoric.

             Prima cateheză „Ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de  Patriarhie – context istoric, activități și evenimente” a fost susținută în Liceul Teoretic „Alexandru Cătuneanu” – Lunca Cetățuii, la clasa a X-a C, în data de 12 martie 2025. Aici am dorit să transmitem tinerilor în primul rând că cei 100 de ani de patriarhat îi fac și pe ei să fie parte integrantă a unei istorii vii și continuatori ai unei moșteniri. În al doilea rând am dorit să îi responsabilizăm  spre a duce mai departe credința strămoșilor noștri. Iar în al treilea rând să îi conștientizăm că nu sunt doar simpli spectatori în Biserică ci trebuie să fie mărturisitori ai lui Hristos prin viața lor. A doua cateheză „Impactul ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de patriarhie asupra vieții creștinilor și a tinerilor în special” a fost adresată copiilor și tinerilor prezenți în biserica parohiei noastre în data de 15 martie 2025. Ținta de această dată a fost aceea de a-i face pe tineri să înțeleagă (conform cu vârsta lor) că evenimentul ridicării la rang de Patriarhie al Bisericii Ortodoxe Române, dincolo de importanța istorică, a însemnat și un moment de cotitură pentru viața spirituală a neamului nostru, în special pentru tineri. De acum înainte Biserica s-a poziționat mai vizibil și mai ferm în fața societății, ca sprijin și călăuză pentru ei. S-a constatat în mod îmbucurător pe mai departe, o  mai bună organizare, mai multă susținere din partea societății, mai bună inspirație și mijloace mai bogate de împlinire a misiunii. Bineînțeles că și de această dată am subliniat importanța legăturii cu trecutul, a transmiterii mai departe a tezaurului primit de la înaintași, precum și a trăirii virtuoase în societate pentru o viață mai bună și dăinuire a neamului nostru. A treia cateheză „Roade ale Duhului Sfânt în Patriarhia Romană – Sfinții Cleopa și Paisie de la Sihăstria” a fost prezentată elevilor din clasa a VI-a C a Colegiului Național „Emil Racoviță“ – Iași în data de 31 martie. Nu puteam în final să nu exemplificăm în fața tinerilor, prin viețile sfinților noștri, lucrarea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt ca efect a trăirii autentice a dreptei credințe. Patriarhia Ortodoxă Română în cei 100 de ani de istorie a fost nu doar o structură administrativă, ci un loc binecuvântat unde roadele Duhului Sfânt și-au făcut simțite prezența prin sfințenie. Sfinții Cleopa și Paisie au întregit proiectul nostru prin exemplul viețuirii lor în Hristos, fiind aleși pentru apropierea lor geografică față de noi, dar și pentru recenta lor canonizare astfel desăvârșindu-se anul centenar al Patriarhiei. Am evidențiat că sfinții nu sunt doar simple figuri istorice sau personaje mitologice, ci ei sunt prieteni ai lui Dumnezeu și ai noștri. Ei ne sunt modele, ocrotitori și mijlocitori ai noștri înaintea lui Dumnezeu.

            De asemenea, prin implicarea copiilor și tinerilor din parohia noastră am realizat trei activități, care au completat informațiile descoperite în cateheze. Prima activitate catehetică a avut loc pe 1 martie și a constat în învățarea cântărilor Sfintei Liturghii și a repertoriului muzical specific Postului Paștelui. În acest fel, copiii au dăruit din timpul lor timp dedicat  activităților bisericii și au oferit bucurie celor din jur prin cântec. A doua activitate s-a derulat în prima duminică din Postul Paștelui (9 martie) și a constat în realizarea unui moment muzical emoționant în cadrul Sfintei Liturghii dedicat tuturor mamelor. Corul a interpretat trei cântece: Doamne al puterilor, Îngerașul meu cel sfânt și Tu, mama!. La final au împărțit flori mamelor și doamnelor prezente la eveniment. A treia activitate a constat în învățarea și interpretarea unui cântec cu specific patriotic de către copiii parohiei noastre pentru a marca și mai exact importanța anului Centenar al Patriarhiei Române. Prin învățarea acestui repertoriu plin de semnificație, ne dorim ca muzica să pătrundă adânc în sufletul lor, să le modeleze personalitatea și să înțeleagă faptul că în Biserică vor găsi mereu bucurie, comuniune și pace. Biserica le va oferi răspunsuri, în comunitate vor forma prietenii de durată, și astfel, vor crește cu toate aceste semințe plantate adânc în inima lor, care mai târziu, vor rodi.

            Prin această activitate complexă, ne-am propus să chemăm pe tineri pentru a privi înapoi, în istorie, dar și spre viitor, deoarece această sărbătoare marcantă pentru Biserica noastră nu este doar o rememorare a trecutului, ci și un apel la responsabilitate. Tinerii sunt chemați să cunoască această moștenire spirituală, să și-o însușească prin viața și mărturisirea lor și să o transmită mai departe nealterată din dragoste pentru Hristos și Biserica Sa. Modele și mărturii ne stau înainte sfinții, care au lucrat neîncetat pentru mântuirea lor și a celor din jur. La fel suntem toți chemați ca prin credință, prin roadele ei ce sunt faptele bineplăcute Lui Dumnezeu și prin viața noastră curată să contribuim la binele comun și la dobândirea sfințeniei pentru Împărăția lui Dumnezeu.